Contributors, Mai 2015

Viața vine de multe ori peste noi și nu mai apucăm să reflectăm, analizăm și să ne re-așezăm în ceea ce ne place, ne împlinește. Presiunea vine din toate părțile, dar profesionalul (măcar prin prisma celor 10 ore/ zi) are un cuvânt mai puternic.

Și asta vine dintr-o orientare la nivel global pe rezultate imediate, plecând de la rolul managerului: să genereze rezultate cu resursele pe care le are la dispoziție în prezent și să asigure dezvoltarea acestora, astfel încât să poată genera rezultate și în viitor.

Sună complicat…. Adică să generez rezultate acum și să mă asigur că voi genera și în viitor? Păi, abia mă descurc cu prezentul… viitorul să se descurce singur!

Presiunea pe rezultate aduce o concentrare atât de mare pe zona operațională, de zi cu zi, încât managerii ajung să fie preocupați aproape exclusiv de procese și mai deloc de oameni, strategii, dezvoltare. De ei înșiși cu atât mai puțin…..

Contributors

Multe (majoritatea chiar) dintre companiile multinaționale sunt listate la bursă sau/ și deținute de fonduri de investiții, ceea ce poate duce la o presiune foarte mare pe profitabilitatea curentă, nivel ridicat al acțiunilor, posibilitate rapidă de vânzare a companiei sau a unui pachet de acțiuni. Asta se traduce printr-o accelerare a nevoii de rezultate ACUM, accelerare venită de foarte de sus până foarte jos, cifrele fiind mult mai importante pe termen scurt versus o dezvoltare solidă (care poate presupune și perioade cu profituri mai mici sau cu investiții mai mari). Evident, nu toate companiile fac asta. Dar multe, da.

Astfel managerul se trezește cu un target “cât casa” și are două opțiuni:

1. Își canalizează toate energiile către realizarea lui (nu e garantată, dar dacă nu se concentrează pe target, nici șansele de reușită nu sunt foarte mari).
2. Gândește strategic, își prioritizează eforturile astfel încât să obțină rezultate bune acum, dar să și construiască pentru viitor.

Varianta 2 pare cea mai rezonabilă și … aș zice normală, doar că normalul ăsta nu îl mai regăsim atât de des precum îi spune numele. Nu mai există timp, energie, oamenii din echipă abia fac față presiunii rezultatelor imediate, unde să mai încapă strategii de dezvoltare? Unde să mai poată face și culegere de informații, analize de piață, trenduri etc? Când să te mai uiți ce face competiția? Și asta se aplică oricarui departament: fie că vorbim despre GM, HR, Sales, Marketing, Financiar etc.

Și ce e de făcut? Căci fenomenul se manifestă de la nivelul zero de management până la top. Și dacă șeful meu are aceleași priorități, eu de ce-aș face altfel?

Așa că o resetare a priorităților în business este mult mai importantă decât orice. Definiția sănătății unui business este dată de capacitatea de a “supraviețui și crește” pe termen lung.

Și dacă privim aceste lucruri dintr-o perspectivă esoterică, părem a fi pe drumul corect: trăim în prezent, nu ne mai proiectăm viața într-un viitor apropiat sau îndepărtat. Și cu toate astea, nu părem mai fericiți. Din punct de vedere profesional, business-urile nu arată mai sănătoase, iar personal vedem din ce în ce mai puțini oameni zâmbind pe stradă.

Încotro?

O pauză. O pauză de la viteză, presiune și alergatul după ….. orice. Vrem mai mult în toate direcțiile: casă mai mare, vacanțe mai “altfel”, mașini, bani, poziționare socială, imagine etc. Și dacă astea ne-ar și împlini, ar fi ok, dar nu e aceeași rețetă pentru toți și nu cu toate aceste “pilule”. O pauză să ne întrebăm: ce vrem? Ce ne place? De ce ne agităm și ne consumăm energia și viața? Dar o pauză poate fi periculoasă: dacă ne dăm seama că tot ce am țintit până acum este în afara a ceea ce ne dorim? Dacă job-ul, mașina, oamenii din jurul nostru se dovedesc a nu fi ce ne trebuie nouă? Să ne apucăm acum să le schimbăm? Să renunțăm la un statut (fie el profesional, căci să o iei de la zero într-o altă carieră înseamnă să-ți asumi câțiva ani mai grei, fie el personal: imaginea de “cuplul perfect” năruita peste noapte)? Să renunțăm la mediul în care am acces cu greu (căci nu ne vor mai primi daca nu mai avem mașina, job-ul etc)? Și cu toate astea, e singura șansă să ajungem să trăim. Atât. Să ne bucurăm de viață. Și, mai devreme sau mai târziu, tot aici vom ajunge – doar că va fi mult mai greu să mai reparăm ceva.

Nu este ușor să faci pasul înapoi, să-ți analizezi la rece viața și să mai și acționezi. Nu poți să-i spui șefului: Aaaa, de mâine mă apuc să ma bucur de viață! Deci mai ușor cu presiunea, cu dead-line-urile strânse, cu performance managementul etc. Adică poți, doar că reacția va fi….. dar poți să-ți schimbi setarea mentală, să faci loc ușor (întâi în mintea ta) și altor lucruri. În primul rând celor cinci minute cu tine – asta ca să poți să faci acea analiza: sunt / fac ce vreau, ce mă face să fiu ok cu mine? Auto-cunoașterea este primul pas în a ne construi viața și nu a o lăsa să ne trăiască ea pe noi. Implicațiile sunt multiple, atât în profesional, cât și în personal – poate continuăm subiectul într-un material următor.

Revenind la managerul de la care am plecat, 75 % dintre managerii întrebați dacă s-ar întoarce la pozițiile non-manageriale au răspuns DA – dacă asta nu le-ar afecta imaginea…. (Robert Kelley – The Power of Followership).

Adică nu ne place ce trăim, dar iubim statutul! Avem o viață care nu ne implinește, dar măcar orgoliul se simte bine! Doar că nu a inventat nimeni (până acum) un aparat care să măsoare consumul de energie dacă nu faci ce-ți place versus plusul adus de mângâierea ego-ului.

Așa că, invitația mea este la a ne cunoaște pe noi și a ne asuma ego-ul, în primă faza, ca, mai apoi, să îl putem controla noi pe el și nu invers!