Arhive categorii: Qipa in Press

Prezentul nu mai lasă timp viitorului

Contributors, Mai 2015

Viața vine de multe ori peste noi și nu mai apucăm să reflectăm, analizăm și să ne re-așezăm în ceea ce ne place, ne împlinește. Presiunea vine din toate părțile, dar profesionalul (măcar prin prisma celor 10 ore/ zi) are un cuvânt mai puternic.

Și asta vine dintr-o orientare la nivel global pe rezultate imediate, plecând de la rolul managerului: să genereze rezultate cu resursele pe care le are la dispoziție în prezent și să asigure dezvoltarea acestora, astfel încât să poată genera rezultate și în viitor.

Sună complicat…. Adică să generez rezultate acum și să mă asigur că voi genera și în viitor? Păi, abia mă descurc cu prezentul… viitorul să se descurce singur!

Presiunea pe rezultate aduce o concentrare atât de mare pe zona operațională, de zi cu zi, încât managerii ajung să fie preocupați aproape exclusiv de procese și mai deloc de oameni, strategii, dezvoltare. De ei înșiși cu atât mai puțin…..

Contributors

Continuă să citești

Trainingurile de vânzări și management susțin creșterea pieței și în 2015 – Cariere

Qipa, companie de training și coaching cu abordare neconvențională, estimează că în anul 2015 piața va înregistra o creștere de până la 10 – 15%, aceasta datorându-se în primul rând recâștigării încrederii post-criză, dar și a conștientizării nevoii clare de training în toate domeniile.

– See more at: http://www.cariereonline.ro/articol/trainingurile-de-vanzari-si-management-sustin-cresterea-pietei-si-2015#sthash.itKHti6u.dpuf

Continuă să citești

Trainingurile de vanzari si management sustin cresterea pietei si in 2015

Qipa, companie de training si coaching cu abordare neconventionala, estimeaza ca in anul 2015 piata va inregistra o crestere de pana la 10 – 15%, aceasta datorandu-se in primul rand recastigarii increderii post-criza, dar si a constientizarii nevoii clare de training in toate domeniile.
– See more at: http://www.ordineazilei.ro/economie/companii/p/trainingurile-de-vanzari-si-management-sustin-cresterea-pietei-si-in-2015#sthash.LVZ10nMa.dpuf

Continuă să citești

Te bucuri de viaţă? Mai bine mai devreme decât prea târziu

Am norocul să fac bani din ce-mi place şi asta să implice şi cunoaşterea de oameni noi în mod constant. Şi aşa, să pot verifica anumite percepţii, trenduri pe care le observ în jurul meu. Unul dintre ele este că sunt mulţi oameni (prea mulţi) care nu sunt ok cu ei şi cu viaţa lor şi, cu toate astea, continuă pe aceeaşi linie.

Nu le place ce fac: job-ul, colegii, şeful, firma, salariul.

Nu au o relaţie – am avut tentaţia să scriu o relaţie ok, dar o relaţie este sau nu. Nu poate fi mai puţin ok.

Simt că sunt departe de ce ar putea fi (ei cu ei) – la nivel de individ: cum gândesc, cum trăiesc, cum se raportează la viaţă.

Unii le au pe toate trei, alţii doar fragmente.

Şi cu toate astea, nu fac nimic. Trăiesc în continuare acelaşi scenariu.

Adevarul

Continuă să citești

Cat timp ai pierdut azi?

Adevarul.ro, Martie 2015

M-am gândit mult (sper că şi bine) cum aş putea în scris să motivez oamenii să înceapă ceva. Orice. În sala de curs mi-e uşor – îmi place, îi simt şi ne apucăm împreună de treabă repede şi cu spor. Dar în scris?

Am ales (până acum, căci e un on going process) să vă spun o poveste. Despre mine – deşi puteam să inventez un personaj, dar de ce să nu fim sinceri?

Acum vreo 15 ani (ha, câti ani am, nu?) m-am enervat rău pe mine: pierdeam mult timp (mult prea mult) căutând diverse lucruri uzuale: cheile de la maşină, mănuşile etc. Şi m-am aşezat pe scaun şi am început să mă gândesc, ajutându-mă de întrebarea care-mi place cel mai mult: DE CE? Care e motivul pentru care nu ştiu unde am pus cheile?

Adevarul

Continuă să citești

Nivelul ridicat de self-awareness este cel mai puternic indicator de succes

Adevarul.ro, Martie 2015
Vorbim despre dezvoltarea de competenţe, despre cultura organizaţională, atunci când ne gândim la creşterea performanţei oamenilor (bineînţeles mai sunt şi altele ca: sisteme, proceduri etc). Şi apoi ne apucăm să căutăm furnizori de training şi coaching care să poată acoperi aceste „goluri”.
E bine şi aşa decât deloc. Doar că, aşa cum medicina de multe ori tratează simptomele şi nu cauza, vom bandaja rana, sperând să se vindece singură. Şi surpriză, în 99% dintre cazuri nu se întâmplă! Cauza este mult mai profundă şi mult mai greu de „rezolvat” decât printr-un plasture numit training de comunicare, să zicem.

Adevarul
Continuă să citești

Napoleon vs. Nelson – A battle won by Effective Followers

Napoleon: 33 ships

Nelson: 27 ships

Napoleon: lost 22 ships

Nelson: lost none!

We all know about the battle of Trafalgar: a naval battle in which the English fleet under the renowned leadership of Admiral Horatio Viscount Nelson soundly defeated a larger French and Spanish force under the leadership of French Admiral Pierre de Villeneuve. More importantly, this battle, fought on October 21, 1805, was the most pivotal naval battle of the 19th Century because it ended Napoleon’s hopes of invading England. Continuă să citești

Bad Organization? Bad Leader? Or Both?

bad„Banking giant Credit Suisse has just plead guilty to criminal wrongdoing. It plead guilty to enabling thousands of Americans who did business with the bank to hide their wealth. OK, now what? The bank will in fact be penalized: it will have to pay a penalty of $2.6 billion. Moreover its reputation will at least briefly be tarnished. But it is unlikely otherwise much to suffer, certainly over the long term. More to the point, the bank, the organization, is an abstraction. What does it even mean to say that a bank, an organization, has been punished, penalized?
Meantime the man who has lead Credit Suisse since 2007, Brady Dougan, goes unpunished. He is not penalized. To be sure, it’s likely he’s suffered some. It’s likely he has felt some shame, some embarrassment, some humiliation. But that’s it. Not only is he not legally penalized, he is not organizationally penalized. He remains in the wake of this outrage, this conviction of wrongdoing, the chief executive officer of Credit Suisse.
Let me be clear about this: unless and until people are clearly and publicly punished – legally and otherwise – we can count on the wrongdoing to continue. For whatever the nature of the legal infraction you can be sure about one thing: it was committed not by institutions but by individuals.”

Content extracted from a article by Barbara Kellerman.